Despre carte: 2012 / „Începutul, rădăcina și afirmarea tuturor este iubirea pentru Dumnezeu. Dar pentru noi acesta este începutul până la sfârșit și iubim tot ce este în lume mai mult decât pe Dumnezeu. Ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu în așa fel încât orice altceva în afară de El să fie considerat secundar și nu principal, astfel încât legile Lui să fie mai presus pentru noi decât toate decretele omenești, sfatul Lui este mai presus decât orice sfat, astfel încât să-L întristeze este considerat. mult mai important decât a întrista pe cineva. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi de câteva ori mai mult decât tatăl, mama, copiii, soția, soțul, fratele și prietenul; și nici măcar nu Îl iubim atât de mult cât îi iubim pe ei. Cel care îl iubește pe Dumnezeu își iubește deja tatăl, mama, copiii și fratele mult mai mult decât cel care este atașat de ei mai mult decât de Dumnezeu Însuși. Dragostea celui din urmă este o iluzie optică, dragoste carnală senzuală, un farmec pasional. O astfel de iubire nu poate acţiona cu înţelepciune, pentru că ochii ei sunt orbi. Dragostea este lumină, nu întuneric. Dumnezeu este în dragoste, nu duhul întunericului: acolo unde este lumină, este pace, unde este întuneric, este indignare. Și de aceea, dragostea care vine de la Dumnezeu este fermă și aduce fermitate caracterului nostru și ne întărește; dar iubirea care nu este de la Dumnezeu este zdruncinată și răzvrătită și ne face pe noi înșine zdruncinați, înfricoșați și nesiguri. Și, prin urmare, orice altă iubire de pe pământ trebuie să vină direct din iubirea lui Dumnezeu.…»